
Sindicatul Independent al Artiştilor Instrumentişti din Orchestra Simfonică Botoşani şi-a exprimat solidaritate, printr-o scrisoare deschisă adresată Consiliului Local, Primăriei şi opiniei publice, cu primarul Ovidiu Portariuc după înlocuirea din funcţie a lui Mihai Sârbu. Potrivit sindicatului, primarul nu a făcut altceva decât să dea curs unor sesizări emise de artiştii instrumentişti de la Filarmonica Botoşani la începutul lunii decembrie 2012, iniţiind o serie de verificări la instituţie şi încercând să dezamorseze o stare conflictuală care , în timp a degenerat, atingând punctul culminant când Mihai Sârbu a intervenit cu Poliţia Locală Botoşani împotriva propriilor salariaţi (preferând colaboratorii externi) deşi una din principalele obligaţii ale unui manager este de păstra un climat de lucru corespunzător şi de a detensiona stările conflictuale așa cum prevede Codul Muncii, se menţionează în scrisoarea deschisă.
"Nu se poate vorbi de o întreţinere a conflictului de către domnul primar atâta timp cât toate deciziile au fost supuse votului membrilor Consiliului Local Botoşani.
Cât priveşte demisia domnului Sîrbu Mihai aceasta a fost cerută iniţial de majoritatea covârşitoare a membrilor orchestrei simfonice tocmai pentru a se evita situaţiile care au fost create ulterior", se spune în scrisoare.
Vezi continul integral al scrisorii Sindicatul Independent al Artiştilor Instrumentişti din Orchestra Simfonică Botoşani: scrisoare deschisa sindicat filarmonica
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia