Liberalii care au afaceri cu statul ar putea renunţa la acestea

7 ianuarie 2014

Delegatia permanenta PNL 9 feb 2013Liberalii botoşăneni cu putere de decizie la nivelul partidului au votat hotărârea propusă de Florin Ţurcanu privind excluderea din partid a celor care au afaceri cu statul. Cel puţin asta susţine preşedintele PNL Botoşani, care spune că la sfârşitul lunii ianuarie va avea loc o Delegaţie permanentă a filialei PNL.

"În Biroul politic care a avut loc vineri am aprobat mai multe puncte de pe ordinea de zi, printre care şi cea cu afacerea cu statul, pe care o vom valida în Delegaţia permanentă. Au votat toţi "pentru" , inclusiv cei care mai comentau. Parlamentarii PNL nu au dreptul să aibă contracte cu statul. Dacă o să depistaţi contracte noi cu statul la vreun liberal cu funcţie, să faceţi public lucrul acela şi pe loc îi cer demisia din partid", a spus Ţurcanu.

Măsura este luată doar la nivelulPNL Botoşani. Florin Ţurcanu este convins că liberalii care au afaceri cu statul strică imaginea partidului. El a dat un ultimatum liberalilor care au afaceri cu statul: până în luna ianuarie să renunţe fie la acestea, fie la politică.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia