Anchetă la abatoarele din Botoşani după ce au fost descoperite cadavrele a peste 100 de cai

3 ianuarie 2014

lesuri-de-cai-300x224Anchetă amplă la abatoarele din judeţul Botoşani, după ce peste o sută de leşuri de cai au fost găsite aruncate pe un câmp de pe raza comunei Fântânele din judeţul Suceava. Garda de Mediu, Poliţia şi Direcţia Sanitar- Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Botoşani au demarat, vineri seară, controale la abatorul Doly Com din Roma, dar şi Emanuel Com din  Răchiţi, abatoare în care se prelucrează carnea de cal.

Ambele abatoare erau, vineri seară, la ora controlului, închise

Totul a început după ce autorităţile din Suceava au fost sesizate cu privire la oasele de cal aruncate la Fântânele, având suspiciuni că ele provin din Botoşani.

Oamenii nu ştiau de unde provine mirosul insuportabil din zonă, iar când s-au apropiat de malul apei au văzut resturile aflate în descompunere.

Reprezentanţii Gărzii de Mediu din Suceava au început verificările şi au suspiciuni că leşurile ar proveni de la un abator pentru că sunt foarte multe, dar localnicii spun că, în Vereşti, o comună învecinată, sunt romi care fac afaceri cu carne de cal. În Suceava există un singur abator unde se sacrifică cai, la Nicşani, dar în urma controalelor efectuate, nu au fost găsite nereguli, potrivit reprezentanţilor de la Garda de Mediu.

“Deocamdată nu ştim cine este vinovatul dar trebuie să plătească. Facem un control împreună cu Garda de Mediu Botoşani şi sperăm să limpezim lucrurile,, a spus Adriana Iordache, comisar şef al Gărzii de Mediu Suceava.

La o sesizare făcută de nişte cetăţeni s-au descoperit copitele la 100 de cai. Au fost efectuate controale de la Garda de Mediu, unde s-a stabilit că până pe 15 se vor ridica toate copitele şi se vor duce pentru a fi incinerate. Organele de poliţie de acum să cerceteze şi să afle adevărul”, a declarat viceprimarul comunei Fântânele, Ioan Sofronie.

Întrucât sunt două abatoare în Botoşani, autorităţile sucevene au cerut ajutorul reprezentanţilor Gărzii de Mediu din Botoşani pentru a verifica dacă leşurile provine de la aceste abatoare.

Sursa: MoldovaNews

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia