Deputatul PSD Tamara Ciofu a continuat acțiunile sociale de sărbători

23 decembrie 2013

actiune umanitara tamara ciofuDeputatul Tamara Ciofu, împreună cu primarul municipiului Botoșani, Ovidiu Portariuc și colegii din PSD și TSD a continuat la sfârșitul săptămânii trecute acțiunile sociale prin care a oferit pachete cu alimente și rechizite școlare copiilor din localitățiile colegiului său.

Vicepreședintele PSD Botoșani a vizitat școlile și căminele culturale din Gorbănești, Bălușeni și Răchiți pentru a le oferi cadouri copiilor din aceste localități.

"Este o bucurie pentru mine că, atât în calitate de medic pediatru, cât și de reprezentant al Partidului Social Democrat am reușit să mă întâlnesc în aceste zile cu peste 600 de copii din toate comunele colegiului meu și am avut posibilitatea cu sprijinul colegiilor mei să le ofer rechizite și dulciuri", a declarat vicepreședintele PSD Botoșani, Tamara Ciofu.  

Sursa: comunicat presa

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia