
O fabrică de confecţii din municipiul Botoşani îşi extinde activitatea, fiind create astfel încă 100 de noi locuri de muncă. Anunţul a fost făcut de primarul Ovidiu Portariuc, care a refuzat însă să dea numele acesteia.
"Pregătim în perioada următoare o extindere a unei fabrici din domeniul privat. O fabrică de confecţii, care va face o extindere cu încă 100 locuri de muncă", a spus primarul.
El a afirmat că numai în ultima perioadă s-au creat câteva sute de locuri de muncă în municipiul Botoşani prin derularea unor investiţii de peste 200 miliarde lei, investiţii gestionate de Primăria Botoşani. Potrivit lui Portariuc, acest merit aparţine atât firmelor private cât şi municipalităţii.
"Este un parteneriat între autorităţi şi firme. Noi încercăm să alocăm cea mai mare parte a fondului pe investiţii, nu pe consum, pentru a dezvolta firmele locale şi investiţiile pe plan local. De asemenea, încercăm să atragem şi parteneri tocmai pentru a genera venit în Botoşani", a menţionat edilul municipiului Botoşani.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia