Bebeluş de o lună omorât de apa otrăvită din fântână

14 octombrie 2013

CPU spitalul de copii BotosaniUn sugar de numai o lună a murit, luni, în urma unei intoxicaţii severe cu nitriţi. Părinţii bebeluşului, de loc din localitatea Călăraşi, au solicitat sprijinul unui echipaj de la Ambulanţă, când a văzut că micuţul se simţea rău şi avea febră.

Bebeluşul a fost adus la Compartimentul de Primire Urgenţă a Spitalului de Copii  cu convulsii tonico-clonice, boală diareică acută, vânăt şi cu un sindrom de deshidratare foarte pronunţat.

Potrivit cadrelor medicale de la Spitalul de Copii, sugarul a murit la scurt timp după ce a ajuns la spital.

Fetiţa a fost hrănită de mamă cu lapte de vacă diluat cu apă din fântână.

"A fost adus în stare foarte gravă, decedând la spital, la scurt timp", a declarat un cadru medical de la Spitalul de Copii.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia