Societăţile din subordinea CL vor fi reorganizate

11 iulie 2013

portariucExecutivul Primăriei Botoşani ia în calcul reorganizarea tuturor societăţilor din subordinea Consiliului Local. Primarul Ovidiu Portariuc a declarat că la această dată se face o diagnoză financiară a tuturor celor patru societăţi ale CL, respectiv Locativa, Eltrans, Urban Serv şi Modern Calor, în vederea rentabilizării activităţii acestora. Ovidiu Portariuc a declarat că se face acest demers, întrucât societăţile respective primesc subvenţii substanţiale de la CL.

"Nu o să ţinem niciodată o societate pentru a-i asigura un post călduţ unei anumite persoane. În primă fază discutăm  de Locativa şi Urban Serv, în faza a doua de Eltrans şi după aia Modern Calor.  În urma diagnozei financiare vor rezultă propunerile de la firma respectivă pentru eficientizare. Că va fi reorganizare, că va fi comasare prin fuziune sau absorbţie vom vedea. Cred că se poate dubla eficienţa la aceste societăţi. Nu e de ajuns să arăţi  că ai un leu profit şi prin asta să-ţi justifici toată activitatea", a spus Portariuc.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia