
Oficiali ai Federaţiei Române de Fotbal, dar şi ai Ligii Profesioniste de Fotbal au mers, joi, în inspecţie la Stadionul Municipal.
Aceştia au vizitat vestiarele, zonele de acces în stadion, turnicheţii, sistemul de supraveghere video, dar şi cel de sonorizare.
Printre cei prezenţi s-au numărat şi oficialii FC Botoşani, dar şi reprezentanţii Primăriei Botoşani.
Reprezentanţii FRF au fost nemulţumiţi de locul în care ar trebui să stea galeria oaspeţilor, la peluza dinspre Bulevardul Mihai Eminescu, deoarece este prea strâmt culoarul de evacuare. De asemenea, gardul nu ar rezista dacă suporterii ar trage de el.
Oficilii FC Botoşani au ca termen limită pentru terminarea lucrărilor data de 15 iulie.
„Sunt optimist că la cinci zile de la începerea campionatului lucrările vor fi gata în totalitate, dacă nu în cea mai mare parte finalizate”, a declarat oficialul FRF, Olimpiodor Antonescu.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia