
Președintele executiv PSD Botoșani, Ovidiu Portariuc, a dat de înțeles că nu crede foarte mult în intenția declarată a consilierilor PNL de a acorda audiențe cetățenilor din municipiul Botoșani.
Reamintim că la ultima conferință de presă PNL, consilierul local Catalina Lupascu, care este si presedintele organizatiei municipale de femei al PNL, a anunțat că audiențele se vor ține, timp de trei zile pe săptămână. Portariuc i-a invitat pe liberali să se țină de cuvânt și să nu rămână la stadiul de vorbe sau de afiș.
"De pus afișe și de a anunța intenția e ușor, mai greu este însă să rezolvi problemele oamenilor", a spus Ovidiu Portariuc, președintele organizației municipale PSD Botoșani.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia