
Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înalt Prea Sfinţitul Teofan, a împărţit, sâmbătă seară, la finalul slujbei de resfinţire a Capelei “Duminica tuturor sfinţilor” din penitenciar şi a Vecerniei Mari, litie (pâinea cea de seară) deţinuţilor.
Înaltul prelat i-a binecuvântat pe cei aflaţi în spatele gratiilor şi le-a înmânat personal atât câte o iconiţă, cât şi pâinea sfinţităi.
La slujba din curtea Penitenciarului au participat şi circa 200 de credincioşi din Botoşani, care au profitat de Ziua Porţilor deschise de la Penitenciar. Printre cei prezenţi, şi prefectul Costică Macaleţi.
Cu prilejul resfinţirii capeilei, în unitatea de detenţie a fost adusă şi racla cu Moaştele Sfinţilor din Altarul Catedralei Mitropolitane din Iaşi.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia