
O tânără din Botoşani a adus pe lume tripleţi, doi băieţi şi o fetiţă, vineri, la Maternitatea Botoşani. Raluca Andraşcu are 35 de ani şi este la prima naştere. Ea a născut prin cezariană, primind nota 10.
Micuţii se numesc Ecaterina, care a avut la naştere o greutate de 2350 grame, respectiv Luca şi Matei, care au cântărit 2340, respectiv 2390 grame. Raluca este convinsă că va primi sprijinul părinţilor pentru a-i creşte pe cei trei bebeluşi.
"Sunt fericită. Fetiţa a ieşit prima. S-au născut la interval de două minute fiecare. Abia aştept să-i văd, pentru că nu am putut să mă uit la ei. Mă gândesc la scutece şi sperăm să avem ajutor în primul rând de la D-zeu", a spus mămica.
Evoluţia naşterii a fost monitorizată de medicul Mariana Pitrop, iar la operaţie a mai asistat medicul Maria Olaru.
Reprezentanţii Maternităţii Botoşani susţin că astfel de naşteri sunt rare, ultima naştere cu tripleţi la Botoşani fiind în urmă cu opt ani.
"Este o naştere prin operaţie cezariană, tripleţii obţinuţi în mod spontan, nu prin stimulare, nu prin fertilizare. În urmă cu opt ani, cred că a fost o singură naştere de tripleţi care nu cred că a fost spontană. Evoluţia postoperatorie atât a mamei, cât şi a bebeluşilor este bună", a afirmat medicul Dorin Scladan, coordonatorul Secţiei de Obstetrică şi Ginecologie.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia