
Consilierul local Eugen Turcanu a cerut, joi, in cadrul sedintei de Consiliu Local, sanctionarea grupului care a declansat scandalul la Filarmonica. Asta dupa ce, sustine Turcanu, la evaluarea finala directorul institutiei a primit nota mai mare, respectiv 9,12. El a cerut sanctionarea drastica a protestatarilor sau chiar demiterea acestora.
“Acest scandal a facut savoarea ziarelor can-can si , dupa evaluarea finala, situatia a fost ca inainte. Drept urmare, propun sanctionarea grupului care a initiat acest scandal si chiar demiterea lor. Am facut vreo trei comisii, finale, sferturi, semifinale, cupe, ne-am facut de tot rasul. Am ajuns acum la acelasi concluzii. Ar trebui sa ne cerem scuze acum. In general, cei mai slabi sunt principalii revolutionari”, a spus Turcanu.
La fel de vehement a fost si consilierul Florin Ghiorghita. Acesta a cerut directorului Filarmonicii sa impute protestatarilor concertele anulate.
“Nu propun destituirea lor sau darea afara, ca e greu sa gasesti tropetisti, flautisti, violonisti, Eu cer sa li se impute sumele aferente spectacolelor care nu s-au tinut in timpul scandalului. Din fondurile de la cumatrii , nunti, pot sa isi permita acest lucru. Preocuparea lor trebuie sa fie pentru cultura, ca pentru asta sunt platiti. Cer recuperarea prejudiciului si plata dirijorilor care au venit la Botosani”, a spus Ghiorghita.
Primarul Ovidiu Portariuc a spus ca nu este razbunator ca si consilierii locali si a cerut partilor implicate in conflict diplomatie si colaborare.
“A fost o situatie care a adus prejudicii de imagine municipiului si, in general, vina nu apartine numai unei parti, ci ambelor. Ca s-a ajuns la aceasta hotarare finala a comisiei, asta nu insemna ca cei care au adus la cunostinat niste lucruri, nu au avut partial dreptate. Ramane raportul comisiei, concluziile care nu-si pierd din veridicitate. As recomanda ambelor parti implicate in acest conflict sa manifeste diplomatie, sa incerce sa discute si sa vada ce probleme sunt. Sa nu transformam o etapa de evaluare intr-o razbunare”, a spus Portariuc.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia