Deputatul Tamara Ciofu cere teste HIV obligatorii pentru deţinuţi

19 mai 2013

Tamara CiofuDeputatul Tamara Ciofu cere introducerea obligatorie a testării HIV SIDA pentru toţi deţinuţii care intră în penitenciare şi care părăsesc unităţile de detenţie. Ea a declarat că aceasta reprezintă o măsură de siguranţă în primul rând pentru populaţia care intră în contact cu aceste persoane şi a făcut o interpelare în acest sens către Ministerul Justiţiei. Ciofu susţine că la această dată nu există nicio legislaţie care să prevadă obligativitatea pacientului de a se controla şi a-şi face testul HIV.

Această testare ar trebui să se facă pentru toţi cei care pătrund în penitenciar, având în vedere faptul că, în urma unor sesizări ale organizaţiilor neguvernamentale care sunt abilitate să viziteze aceste penitenciare, s-a sesizat faptul că în urma unor situaţii traumatizante, automutilări, tatuaje sau loviri, există şansa de infectare cu virusul HIV”, a spus Ciofu.

Potrivit deputatului PSD,  testarea HIV a deţinuţilor ar implica costuri mai puţine , respective 50 lei testarea, faţă de costurile de tratare a bolii.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia