
Parcarea subterana, inaugurata inca o data de autoritatile locale, de aceasta data de primarul Ovidiu Portariuc si echipa sa. Vineri, a avut loc receptia finala a lucrarii si deschiderea parcarii subterane.
Viceprimarul Viorel Iliuta a declarat ca deschiderea parcarii a fost tergiversata, intrucat nu erau echipamentele instalate.
“Cand am ajuns in vara erau niste datorii. Am achitat datoriile accumulate, si pina am reusit sa putem asigura finantarea in continuare a lucrarilor s-a scurs ceva timp. Au mai fost impedimente pe parcurs, dar iata ca in sfarsit lucrurile sunt in regula”, a spus Iliuta.
La randul sau, patronul Victor Construct, Victor Mihalache, a declarat ca a primit restantele pe lucrarea realizata si a garantat ca lucrarea este de calitate si ca “nu o sa cada nimic din ea”.
Parcarea va functiona doar ziua, cand va fi prezent cel putin un angajat al Urban Serv care va elibera tichetele de parcare, pina la montarea parcometrelor automate.
“Va fi si un politist local care va verifica daca intr-adevar proprietarii de autoturisme isi afiseaza tichetele respective, sa respecte intervalul orar de doua ore”, a precizat Simion Drelciu, directorul Urban Serv.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia