
Fostul director al Oficiului Judeţean de Poştă, Mihai Ştefan, va fi concediat. Conducerea Companiei Naţionale Poşta Română i-a dat acestuia preaviz de concediere, după ce postul de director a fost transformat în şef de serviciu.
"Nu mi s-a reproşat nimic. Mi s-a spus că am venit politic şi că trebuie să plec politic. Ce am făcut eu în trei ani nu au făcut alţii în 20", a afirmat Mihai Ştefan.
Acesta intenţionează să dea în judecată Poşta Română, pentru a cere reintegrarea pe post.
Mihai Ştefan, care este membru PDL, a preluat conducerea Oficiului Judeţean de Poştă în 2009.
În prezent, Serviciul Judeţean de Poştă este condus de Gheorghe Dron.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia