
Un parlamentar de Botoşani a fost audiat, marţi, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Deputatul PP-DD de Botoşani Liliana Mincă, fost director al Loteriei Române, s-a prezentat, marţi, la Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru a fi audiată, informează Realitatea TV."Nu am o calitate în care am fost chemată, dar este vorba despre un contract ale căror clauze le-au schimbat băieţii de la PDL. În calitate de fost preşedinte al Companiei Naţionale Loteria Română (am fost chemată, n.r.), până în februarie 2009. Băieţii de la PDL, împreună cu Ovidiu Râpanu, care, de curând, nu ştiu dacă ştiţi, dar vineri a fost numit din nou director comercial, după ce a prejudiciat compania cu peste 25.000 de lei", a afirmat Mincă
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia