Locul fostelor sere din parc, igienizat de Urban Serv

22 martie 2013

foste sere parcPrimăria municipiului Botoşani informează că  în perioada 18-21 martie, lucrătorii societăţii Urban Serv au lucrat la salubrizarea perimetrului fostei Sere Parc, la şoseaua abandonată (spre Suceava) şi zona George Enescu.

În ceea ce priveşte igienizarea zonei de extindere Parc Mihai Eminescu Botoşani (fostele sere de flori), s-a intervenit la salubrizarea terenului cu opt lucrători salubrizare.

Astfel, s-au colectat şi transportat în spaţiul de stocare temporară pentru deşeuri aproximativ 4 tone de deşeuri menajare. În vederea menţinerii curăţeniei în perimetrul respectiv, s-a propus ca reprezentanţii Poliţiei Locale să aibă consemn pentru această zonă deoarece diverse persoane fără locuinţă vor încerca să se adăpostească din nou în ruinele centralei termice de la fosta Seră Parc.

De asemenea, s-a acţionat pentru salubrizarea zonei Şoseaua abandonată (spre Suceava), fiind colectate şi transportate aproximativ 9 tone de deşeuri în amestec.

Pe Strada George Enescu s-a identificat operatorul economic din zona unde era depozitat moloz, operator care are încheiat contract de prestări servicii de salubrizare cu Urban Serv Botoşani. Pentru preluarea deşeurilor generate de activităţile de reamenajare şi reabilitare a locuinţelor sau a spaţiilor, operatorul economic nu a solicitat, prin notă de comandă, societăţii ridicarea acestor tipuri de deşeuri. De aceea, s-a solicitat o verificare a Poliţiei Locale Botoşani, pentru identificarea locului şi modului cum au fost depozitate deşeurile, întrucât acestea nu au fost transportate de societatea Urban Serv.

Sursa: comunicat Primăria Botoşani

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia