A ajuns la spital după ce a căzut de la un balcon din Griviţa

19 martie 2013

accident munca balcon1Un bărbat de 64 de ani a fost transportat, marţi, la Unitatea de Primire Urgenţe, după ce a căzut de la etajul I al unui bloc de pe strada Griviţa. Acesta lucra la un balcon la o rudă de-a sa, iar la un moment dat i s-a făcut rău şi a căzut în gol. Colegii săi au chemat un echipaj de la ambulanţă, la faţa locului fiind prezenţi şi poliţişti.

Potrivit cadrelor medicale, bărbatul este cunoscut ca suferind de mai multe boli. 

"Pacientul prezenta traumatism de umăr stâng, traumatism coloană lombară şi traumatism abdominal. Stabil hemodinamic şi nu pune probleme deosebite", a declarat medicul Bogdan Ursu, de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă.

Cazul va fi cercetat şi de poliţie.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia