
Sâmbătă a fost oficial redeschis Spitalul orăşenesc din Darabani, închis în urmă cu doi ani. Autorităţile judeţene au participat, sâmbătă, la tăierea panglicii noii unităţi medicale, care va funcţiona ca secţie exterioarîă a Spitalului Judeţean Mavromati.
La eveniment au participat o parte dintre autorităţile implicate, printre care parlamentarii Andrei Dolineaschi, Doina Federovici, Costel Şoptică şi Corneliu Aroşoaie, primarul de Darabani.
„Mă bucur că s-a redeschis acest spital. Era o necesitate pentru zona Darabanilor, o zonă mare şi cu mulţi locuitori. Pentru ca acest lucru să fie posibil au făcut eforturi parlamentari de Botoşani precum Şerban Mihăilescu, Andrei Dolineaschi, Tamara Ciofu, Costel Şoptică. Nimeni nu a spus „nu”. Nici Florin Ţurcanu, preşedintele Consiliului Judeţean, nici ministrul de resort care a căutat o formă legală pentru ca dărăbănenii să aibă aproape ajutorul medical. Au fost şedinţe de consiliu local şi consiliu judeţean de îndată, special pentru a se redeschide spitalul. Vă doresc multă sănătate şi succes!”, a declarat, cu ocazia inaugurării, prefectul Costică Macaleţi.
Unitatea medicală are 20 de paturi, din care jumătate sunt pregătite pentru copii. Dotat cu aparatură, laborator de analize şi radiologie, secţia dărăbăneană a Spitalului Judeţean, pentru ca acesta este statutul legal, îşi va îmbunătăţi echipamentele în timp, cel puţin aşa sună asigurările date de primarul oraşului din nordul judeţului.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia