
Încasatorii angajaţi temporar la Nova Apaserv vor primi procente din încasări cuprinse între 3 şi 15%, potrivit unei decizii a Consiliului de Administraţie de la Nova Apaserv. Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, dacă încasările sunt de 500 milioane lei vechi, atunci comisionul este de 15%, iar dacă încasările sunt de 400 milioane lei, atunci procentul primit este de 12%. De asemenea, dacă încasările sunt de 300 milioane lei vechi comisionul este de 10%, la încasări de 200 milioane lei comisionul este de 6%, iar la 100 milioane lei încasaţi se oferă un comision de 3%.
"Această decizie a fost luată de Consiliul de administraţie şi urmează să se facă şi angajările temporare", a declarat Florin Ţurcanu.
Consiliul Judeţean a primit zeci de CV-uri pentru aceste posturi.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia