Accident la Drăguşeni! Un şofer băut s-a izbit cu un Audi în gardul primăriei

12 februarie 2013

politisti la accident Botosani iarna (4)Un accident grav s-a petrecut, marţi după amiază, în localitatea Drăguşeni, judeţul Botoşani.
Şoferul unui Audi A6, Ioan Bălan, în vârstă de 32 de ani, a pierdut controlul volanului maşinii într-o curbă la dreapta, a derapat şi s-a izbit în gardul primăriei .
Bărbatul avea permisul suspendat şi era băut. În urma testării cu aparatul etilotest a reieşit că avea o alcoolemie de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Culmea este că şoferul circula cu autoturismul înmatriculat în Germania deşi avea permisul suspendat pentru trei luni după ce a condus sub influenţa băuturilor alcoolice.
Şoferul rănit a fost scos din maşină de cetăţeni şi transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

El este cercetat acum pentru că a condus deşi avea permisul suspendat, dar şi pentru că s-a urcat la volan cu o alcoolemie peste limita legală.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia