
După ce deputatul Andrei Dolineaschi, originar din Dorohoi, a devenit preşedinte al organizaţiei judeţene a PSD Botoşani, foarte mulţi mulţi şefi de instituţii publice numiţi în această perioadă provin tot din Dorohoi. Toţi sunt din generaţia Dolineaschi şi sunt fie prieteni, fie foşti colegi ai acestuia.
Printre aceştia, se află şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie, comisarul şef Cristian Cucoreanu, care, până în octombrie 2012, când a preluat conducerea Poliţiei, a fost adjunct al lui Viorel Şerbănoiu. Până a deveni ajunct la IJP, Cucoreanu a fost şeful Poliţiei municipiului Dorohoi.
Un alt om din Dorohoi promovat pe o funcţie importantă este vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Paul Ioan Pavăl. Acesta a fost susţinut pe funcţie de PSD, fiind numit în ultima şedinţă de CJ. Pavăl a fost uns director la Oficiul de Cadastru pe mandatul PSD, după ce iniţial a fost la structura din Dorohoi a acestei instituţii.
Un alt dorohoian susţinut acum pentru o funcţie de director este Radu Surdu, directorul de la Direcţia de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Dorohoi. Surdu urmează să preia, în cel mai scurt timp, atribuţiile lui Sorin Şologon, directorul de la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă.
"Cum se face ca dintre toti angajatii care sunt in AJOFM Botosani nu este nici unul care sa fie capabil ? Cum se face ca prin toate institutiile atribuitre PSD-ului vin la conducere numai persoane din Dorohoi, care sunt apropiate domnului Dolineaschi Andrei ? Ce face organizatia PSD din municipiul Botosani ? Sau cine are functia mai mare in partid impune sefi in institutiile publice? Unde sunt criteriile de competenta ? Se stie ca au fost concediati salariati din aceasta institutie ? Acum de unde sunt locuri ? Profesionistii sunt amenintati cu pierderea locurilor de munca, iar altii sunt promovati", scrie un cititor BotosaniNews.
Din Dorohoi sunt şi directorul Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri, Sorin Clim, fost viceprimar al municipiului Dorohoi în mandatul precedent, dar şi Dan Şlincu, care a devenit de curând director la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. Şlincu a fost, până acum, şef de centru la Dorohoi. Cei doi au fost susţinuţi în funcţii de preşedintele CJ, Florin Ţurcanu.
Toţi aceştia au domiciliile în Dorohoi, făcând zilnic naveta.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia