Un singur cadru didactic a ajuns în atenţia Colegiului de disciplină al IŞJ

7 februarie 2013
catalina lupascu

Catalina Lupascu

Doar un singur cadru didactic a ajuns anul trecut în faţa Colegiului de disciplină al Inspectoratului Şcolar Judeţean. Este cazul unui profesor de la Liceul de artă "Ştefan Luchian", care, însă, nu a primit nicio sancţiune, întrucât s-a constatat că reclamaţia la adresa acestuia nu a fost neîntemeiată. 

"Competenţele au fost declinate, având în vedere că în mare parte reclamaţiile erau pe zona financiară, iar Colegiul de disciplină nu are competenţe în acest sens. Pe zona respectivă s-au sesizat cei de la Primăria Botoşani. Ei au realizat controale şi nu au găsit nereguli", a precizat Cătălina Lupaşcu, inspector general adjunct al IŞJ.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia