Tamara Ciofu cere buget pentru mediatorii comunitari

3 februarie 2013

Tamara Ciofu- deputat de BotosaniDeputatul Tamara Ciofu va face intervenţii la nivelul Ministerului Sănătăţii în vederea alocării de fonduri pentru activitatea mediatorilor comunitari. Ea a precizat că la aprobarea bugetului pe comisii, una din intervenţiile pe care le-a avut la Comisia Drepturilor Omului a fost legată de susţinerea proiectului pilot început în 2003, care a vizat activitatea  mediatorilor comunitari.

"Întrucât această problemă revine cu precădere Ministerului Sănătăţii, vom face un demers şi către minister pentru a se găsi soluţii, mai ales pentru judeţul Botoşani, unde există o populaţie de etnie rromă destul de numeroasă, pentru a fi susţinută legătura între populaţia rromă, medicul de familie, autorităţile locale, prin acest mediator comunitar", a precizat Tamara Ciofu.

Deputatul botoşănean a mai spus că USL va încerca să promoveze şi un proiect de lege privind găsirea de soluţii financiare în vederea susţinerii activităţii medicului de familie, astfel ca adresabilitatea către unităţile spitaliceşti să fie limitată.

"Am avut o discuţie şi cu Colegiul Medicilor şi aştept un punct de vedere şi din partea acestora", a adăugat deputatul USL.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia