Sindicatele din învăţământ cer revenirea clasei zero la grădiniţă

21 ianuarie 2013

elevi in clasa ISindicaliştii din învăţământ vor ca clasa pregătitoare se treacă din nou la grădiniţă. Ei au solicitat acest lucru într-un memoriu înaintat Ministerului Educaţiei. Iuliana Nacu, liderul Sindicatului Învăţământului Preuniversitar (SIP), a declarat că un copil sub vârsta de şcolarizare este foarte greu de ţinut într-o clasă.

"El la grădiniţă are un alt program, mult mai lejer, mai diferenţiat. La vârsta de şapte ani nu se poate să-i ceri copilului să stea nemişcat într-o bancă. De ce să-i chinuim? Problema este însa că s-a investit mult în realizarea infrastructurilor", a precizat Iuliana Nacu.

Noul ministru al Educaţiei, Remus Pricopie, a anunţat însă că în anul şcolar 2013-2014 nu se fac schimbări la capitolul clasa zero. Clasa pregătitoare rămâne ca o clasă obligatorie în ciclul primar, înscrierile urmând să aibă loc la începutul lunii februarie.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia