
Uvertura Mall din municipiul Botoşani are un nou termen de deschidere. Deşi acesta trebuia să fie deschis publicului încă de anul trecut, potrivit site-ului Uvertura Mall, inaugurarea va avea loc în martie 2013, desi un termen de deschidere a fost si pentru luna aceasta. Motivul pentru care mall-ul încă nu îşi deschide porţile ar fi acela că este un numar prea mic de spaţii comerciale care ar fi fost ocupate până în prezent.
Clădirea se află în centrul municipiului, cu o suprafaţă de peste 6 000 mp şi o arie totală de 32 000 mp, este desfasurata pe sase nivele: subsol, parter si patru etaje. De asemenea, are o parcare cu peste 270 de locuri dispuse subteran, etajat pe sase nivele. La Uvertura Mall se va deschide şi unicul club de bowling din oraş, dar si primul food court.
„Singurul loc din Botoşani în care tinerii şi adulţii, împreună cu familia, pot petrece o zi întreagă la cumpărături, la casino, bowling sau biliard, în zona de joacă, sau la restaurant, cafenea sau bar, răsfăţându-se cu specialităţi culinare şi deserturi delicioase la food court, gelaterie sau cofetarie. În premieră absolută, Uvertura Mall aduce o combinaţie tentantă de magazine, zone de relaxare şi distracţie, special concepută pentru un stil de viaţă modern”, se arată pe site-ul Uvertura Mall.
Clienţii vor avea la dispoziţie peste 80 de magazine cu o ofertă unică de branduri.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia