Investitorii italieni, interesaţi să deschidă pensiuni agroturistice în Botoşani

10 ianuarie 2013

Ovidiu PortariucInvestitorii italieni sunt interesaţi să deschidă pensiuni agroturistice în zonele limitrofe ale municipiului Botoşani. Cel puţin asta susţine primarul Ovidiu Portariuc, care a afirmat că în zona parcului Cornişa se doreşte a se dezvolta agricultură şi turism ecologic, iar printre cei care vor să dezvolte astfel de afaceri în zonă se numără şi oameni de afaceri din ţară şi din străinătate. 

"Pe lângă investiţia care se realizează în Parcul Cornişa, ne propunem să atragem în zone adiacente investiţii de până la 10 milioane euro. Parcul Cornişa în sine e destul de greu de a fi făcut profitabil. Trebuie creată o zonă de servicii turistice, care să atragă turiştii să rămână o zi sau două în Botoşani, respectiv pensiuni cu hrană ecologică. Sunt investitori care au venit şi ne-au propus diverse investiţii în zonă. Avem chiar şi investitori din Italia, care şi-au manifestat interesul de a investi în zona adiacentă acestui parc Cornişa", a spus Portariuc.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia