
Şeful diplomaţiei Armeniei în România, Hamlet Gasparian a vizitat, sâmbătă municipiul Botoşani, unde a avut o întâlnire cu primarul municipiului, Ovidiu Portariuc, dar şi cu membrii comunităţii armene din Botoşani.
Ambasadorul Armeniei a vizitat Biserica Armenească din Botoşani, cea mai veche biserică armenească din toată Europa.
"Întotdeauna mi-am dorit să vizitez Botoşaniul. Trebuie să vă mărturisesc că am scris în anii trecuţi scrisori în acest sens. Dumnezeu a vrut ca acest lucru să se întâmple astăzi. Bineînţeles că înainte de venirea mea în România mi-era cunoscută deja istoria Botoşaniului, pentru că armenilor le este cunoscut oraşul Botoşani, pentru că armenii auziseră deja de Eminescu, Iorga, Luchian sau Enescu. Sunt cunoscute aceste nume din cultura naţională sau din istoria armenilor pe aceste locuri. Era normal ca ambasadorul Republicii Armenia să fi făcut aceste legături mai de mult timp", a spus diplomatul armean.
Acesta a subliniat că se va implica în realizarea unei înfrăţiri între municipiul Botoşani şi un oraş din Armenia. El a arătat că autorităţile din ţara sa se bazează foarte mult pe aceste relaţii şi că, în 2012, au fost realizate şapte astfel de înfrăţiri.
"Mă bucur că domnul ambasador a venit în întâmpinarea noastră cu această propunere. Asta intenţionam să propun şi eu, să începem un proces de înfrăţire cu un oraş din Armenia", a spus, la rândul său, Ovidiu Portariuc.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia