Distincţiile "Gheorghe Lazăr", cerute în instanţă

12 decembrie 2012

cadre didacticeSindicatul Învăţământului Preuniversitar a deschis peste 40 de procese pentru cadrele didactice care trebuiau să primeasca distincţia “Gheorghe Lazăr” pe anul 2009. Reprezentanţii SIP susţin că sunt profesori care au fost decalaraţi admişi pe lista Inspectoratului Şcolar Judeţean, în urma cu trei ani, pentru a intra în posesia acestei distincţii, însă nu au mai primit nici diploma şi nici banii aferenţi. O parte din aceşti profesori au ieşit între timp la pensie.

"Ei au fost validaţi în anul 2009, iar din cauza unor disfuncţionalităţi între Inspectoratul Şcolar şi Ministerul Educaţiei nu s-au alocat fondurile.A fost obligatoriu deschiderea acestui proces, ca să putem revendica drepturile", a precizat Iuliana Nacu, lider SIP Botoşani.

Distincţiile „Gheorghe Lazar” sunt oferite profesorilor cu rezultate deosebite la implementarea reformei învăţământului.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia