
Peste 300 de milioane lei vechi. La atât se ridica lunar bugetul la societatea Nova Apaserv, pentru plata a nu mai puţin de nouă jurişti ai instituţiei. Cinci dintre aceştia erau rude. Reprezentanţii Consiliului Judeţean au decis externalizarea serviciului juridic până la sfârşitul anului şi, spune Florin Ţurcanu, preşedintele Consiliului Judeţean, aceasta măsură va presupune costuri mai mici. Şi serviciul de contabilitate al societăţii va fi externalizat.
"Cei nouă jurişti mă costau lunar 300 milioane lei, iar acum 210 milioane lei lunar cu grila nouă. Când scot spre externalizare, condiţia pe care o pun este aceea să facem acest sertviciu cu maxim 110-120 milioane lei. Vom da cu încredinţare directă până la sfârşitul anului, pe o lună, după care vom scoate la licitaţie. Din nouă jurişti, cinci sunt fraţi, surori, cumetri", a spus Florin Ţurcanu.
Potrivit preşedintelului CJ, un jurist de la Nova Apaserv ridica, pe lună, de la 25 până la 30 milioane lei vechi în mână.
Ţurcanu mai spune că şi serviciul "Resurse umane" este destul de costisitor. Pentru cei cinci angajaţi, se plătesc 150 milioane lei vechi pe lună "ca să plimbe nişte hârtii". Ţurcanu susţine că, dacă acest serviciu va fi externalizat, îl va costa 60 milioane lei. Şi serviciul Contabilitate se află pe lista neagră.
"Contabilitatea mă costă pe lună 430 milioane lei, însă cu vechea grilă mă costau 700 milioane lei vechi. Am şi aici 11 contabili. O firmă cu o cifră de afaceri de milioane europ pe lună are trei contabili, iar eu ar trebui să încasez pe lună 400 miliarde lei vechi, nu 25 miliarde lei vechi. Externalizăm şi acest serviciu, cu până la 100 milioane lei maxim", a adăugat Ţurcanu.
Serviciul comercial este luat în calcul, de asemenea, pentru externalizare. Preşedintele CJ vrea să reducă şi aici cheltuielile cu salariile la jumătate.
"Aici le-am dat termen până la sfârşitul anului. Dacă nu îmi demonstrează că îşi fac treaba, externalizăm serviciul", a mai spus Ţurcanu.
Preşedintele CJ susţine că Nova Apaserv a fost până acum o societate căpuşată.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia