
Conducerea Spitalului Judetean Botosani a taiat din sporurile medicilor, pentru a achizitiona un sistem informatic necesar implementarii retetei electronice. Masura a starnit nemultumiri in randul cadrelor medicale. Medicii spun ca daca li se mai taie din sporul pe garzi, vor ajunge sa faca munca voluntara in spital. Ei au anuntat ca vor protesta si ca nu vor mai face garzi din decembrie.
Reprezentantii Spitalului Judetean vor sa achizitioneze niste calculatoare pentru implementarea retetei electronice, iar investitia se ridica la peste un miliard lei vechi. Pentru ca unitatea nu dispune de fonduri, iar sistemul retetelor electronice trebuie implementat obligatoriu din luna ianuarie, reprezentantii spitalului au considerat ca au posibilitatea sa umble la sporurile medicilor pentru a face rost de bani.
Medicilor li s-a taiat 25% din acest spor incepand cu luna octombrie.
"Sporul la garzi se aproba in Comitetul director trimestrial. Acum avem o situatie ca trebuie sa implementam reteta electronica si s-a decis sa se reduca procentual sporul la garzi atat in timpul saptamanii, cat si sambata si duminica, pentru a avea calculatoare, imprimante, pentru ca ne trebuie in jur de un miliard lei vechi. Legea spune ca acolo unde se poate modifica sporul...", a spus Gheorghe Damian, managerul Spitalului Judetean.
Sporul la garzi a fost taiat tuturor medicilor din Spitalul Judetean, inclusiv celor de pe sectiile Pediatrie, Psihiatrie si Maternitate. Comitetul director al spitalului se va intalni luni pentru a analiza aceasta situatie.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia