
Pene succesive de curent s-au produs vineri dimineaţă, începând cu ora 4.00, în municipiul şi judeţul Botoşani. Consumatorii casnici şi cei industriali au avut de suferit din cauza unor întreruperi repetate ale curentului electric.
Mai multe fabrici din Zona Industrială a Botoşaniului au avut probleme în funcţionarea maşinilor, însă şocurile de curent au fost resimţite şi la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.
Se pare că problemele sunt generate de avarierea unui cablu în zona localităţii Stânca, în condiţiile în care Botoşaniul era alimentat de la hidrocentrala de la Stânca.
Lucrătorii E.ON Moldova au făcut câteva manevre pentru asigurarea energiei din alte surse, însă se pare că reţeaua nu a făcut faţă consumului de curent, determinând întreruperile.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia