
Autorităţile române fac demersuri pentru înfiinţarea la Darabani a unui oficiu al Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, a declarat, duminică, pentru BotosaniNews, senatorul UNPR, Şerban Mihăilescu. Venit la Botoşani pentru a participa la Târgul Agro Zoo de la Popăuţi, Mihăilescu susţine că oficiul va fi deschis pentru a permite cetăţenilor moldoveni să depună mai uşor documentele pentru dobândirea cetăţeniei române.
"Această agenţie funcţionează în Bucureşti, dar are un număr de oficii judeţe. Bineînţeles că Botoşaniul, ca întotdeauna, lipseşte din orice împărţire. Nu se va acorda cetăţenia română la Darabani, dar va fi punct de preluare a documtentelor, pentru a uşura eforturile cetăţenilor moldoveni care vor cetăţenie română", a spus Mihăilescu.
Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie este o instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Justiţiei, prin care se asigură cadrul instituţional şi tehnic în vederea aplicării prevederilor legale în materia cetăţeniei.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia