
Preşedintele PNL Botoşani, Florin Ţurcanu, recunoaşte că nu are oameni în partid suficient de bine pregătiţi, are să ocupe anumite funcţii de conducere. El se declară mulţumit însă că nu a numit pe funcţii oameni slab pregătiţi, care dacă au existat şi presiuni în acest sens. Ţurcanu susţine că vor fi promovaţi în funcţii doar liberalii care sunt competenţi, în caz contrar vor fi promovaţi alţii, chiar dacă sunt din alte partide.
"Analizăm acest aspect foarte bine. Sunt cu sufletul împăcat şi cu inima deschisă că nu am pus niciun om pe anumite funcţii, cum se aude că ăla nu şi-a făcut treaba, că a dat... Aşa ceva nu există. Voi încerca să promovez cei mai buni oameni pe care îi am, pentru că încă sunt probleme în ceea ce priveşte specialitatea lor. Eu aş vrea cu mare drag să fie toţi liberalii în funcţii de conducere, dar să fie cei mai buni. Dar deocamdată… asta este. Unde avem îi promovăm, unde nu promovăm pe alţii”, a spus Ţurcanu.
De altfel, sunt şefi de instituţii care au rămas pe funcţii, chiar dacă nu sunt din PNL. Un exemplu îl reprezintă directorii unor şcoli din judeţ care au fost păstraţi pe funcţii.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia