Seară incendiară cu trupa "Pasărea Colibri" şi aproape 20 mii de botoşăneni. Galerie foto!

24 august 2012

festivalul verii summer festŞi a doua seară a Festivalului Verii s-a dovedit un adevărat succes. Aproximativ 20.000 de botoşăneni, potrivit estimărilor jandarmilor, au ales să petreacă seara de vineri, în stradă,  pentru a asista la spectacolele susţinute de trupele autohtone. Startul distracţiei a fost dat de Cozmiţă Lascarache, în program fiind incluse şi dansuri ţigăneşti. Botoşănenii s-au prins în horă, au dansat şi aplaudat.

Viky Stanciu a fost una din artistele care a mai urcat pe scenă, însă senzaţie a făcut renumitul grup de muzică folk, „Pasărea colibri”. Liderii trupei, Mircea Baniciu şi Mircea Vintilă i-au încântat pe botoşăneni cu celebrele piese timp de mai bine de o oră.

"Am mai fost la Botoşani de foarte multe ori. Şi înainte de 1989 veneam chiar de două-trei ori pe an şi în ultima perioadă o dată, de două ori pe an. Sunt cântări în cluburi, dar iată că anul acesta suntem invitaţi şi eu, şi colegii mei, la o mare sărbătoare a oraşului. Aşa că mă bucur. Este şi un festival de folk la Ipoteşti şi ultima zi este în Botoşani, spectacolul de gală. Aşa că vin aproape o dată pe an sigur în Botoşani", a declarat Mircea Vintilă.

Artistul a declarat că “Pasărea Colibri” se menţine în aceste vremuri datorită repertoriului.

Suntem foarte buni şi ne menţinem datorită repertoriului formidabil. Tot concertul se bazează pe nişte cântece cunoscute, compuse şi mai vechi şi mai noi. Sunt bune şi cântate bine. Dacă ai un repertoriu şi dacă eşti în formă, lumea este curioasă să vină să vadă ce se întâmplă la spectacol”, a spus Mircea Vintilă.

La spectacol a fost prezent şi primarul Ovidiu Portariuc, alături de cei doi viceprimari, Cosmin Andrei şi Viorel Iliuţă, dar şi politicieni.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia