PSD face curăţenie în partid, după alegerile locale

24 iunie 2012

comitetul executiv psd 23 iun 2012Social-democraţii din Botoşani au decis să facă reorganizări în partid, în urma unei analize privind rezultatele alegerilor locale din 10 iunie. Astfel, Comitetul Executiv al organizaţiei judeţene s-a reunit sâmbătă şi a decis dizolvarea conducerilor a nu mai puţin de 28 de filiale comunale, în care rezultatele au fost nesatisfăcătoare.

În principal, este vorba despre organizaţiile unde Uniunea Social Liberală a pierdut alegerile pentru funcţia de primar şi unde numărul de consilieri locali a fost foarte mic, dar astfel de măsuri au fost luate şi în localităţi unde PSD şi PNL au avut candidaţi separaţi.

comitetul executiv psd 23 iun 2012"Este o analiză normală după alegeri şi au fost luate măsuri acolo unde au fost pierdute alegerile, fie din vina candidatului, fie din vina echipei care nu a ajutat candidatul", a declarat, pentru BotosaniNews, preşedintele executiv al PSD Botoşani, deputatul Andrei Dolineaschi.

În organizaţiile unde conducerea a fost dizolvată, vor avea loc, în perioada imediat următoare, alegeri, astfel încât până la toamnă, când se va desfăşura scrutinul parlamentar, acestea să poată avea reztultate bune.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia