
Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Botoşani cere anularea notei de la proba practică a examenului pentru ocuparea posturilor în învăţământ. Maria Ţiprigan, liderul SIP Botoşani, a declarat că propunerea a fost făcută în cadrul Consiliului de Administraţie al IŞJ, care a avut loc vineri, motivul fiind acela că notele obţinute de aspiranţii la un post în învăţământ, la probele practice, nu sunt pe măsură acestora. Ţiprigan susţine că la examenul de titularizare trebuie să se ia în considerare doar nota de la proba scrisă, aşa cum s-a procedat şi în anii anteriori.
"Avem contestaţii, şi pe bună dreptate. Atâta vreme cât nu s-au discutat lecţiile în faţa candidaţilor, ca ei să-şi expună problematica urmărită în lecţia demonstrativă, iar afişarea rezultatelor se face după o lună, ne face să credem că aceşti colegi au dreptate. Nu se procedează aşa. Sunt care au aobţinut la limită nota 5, oameni care au gradul I şi calificativul Foarte bine", a spus Maria Ţiprigan.
Proba practică a examenului de ocupare a posturilor în învăţământ a fost susţinută de câteva sute de cadre didactice.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia