Medicul Doru Culiceanu despre reţetele electronice: Va fi o perioadă de acomodare cu stres, cu efort şi timp pierdut

30 mai 2012
Doru Culiceanu, medic familie

medicul Doru Culiceanu

Măsura privind introducerea reţetelor electronice de la 1 iunie, creează un disconfort pentru furnizorii de servicii medicale. Declaraţia aparţine medicului Doru Culiceanu, preşedintele Colegiului Medicilor Botoşani, care a precizat că această măsură va lua mai mult timp medicilor de familie decât până acum.

"Medicii trebuie să şi consulte, să completeze documente, să introducă în calculator, ori creşte timpul de aşteptare. La început vor fi disfuncţionalităţi, până se creează nişte deprinderi, abilităţi. Dacă se va reuşi şi se va implementa sistemul, după câteva luni când toţi furnizorii vor proceda la fel vom avea beneficiile acestui sistem", a spus Culiceanu.

Potrivit acestuia, cel mai greu va fi pentru medicii de familie care lucrează mai mult pe hârtii şi care nu au evidenţa electronică.

"Va fi foarte greu pentru cei care au folosit numai suportul de hârtie. Va fi o  perioadă de acomodare cu stres, cu efort şi timp pierdut", a adăugat preşedintele Colegiului Medicilor.

Reţetele electronice vor fi eliberate din luna iunie, urmân ca o perioadă, în paralel, să funcţioneze şi sistemul clasic de eliberare al reţetelor.

 

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia