
Candidatul USL la Primăria Botoşani propune semnnarea unui contract între el şi alegători. Prin "Contractul social pentru Botoşani", Ovidiu Portariuc se angajează ca în cursul mandatului de primar (2012-2016) să realizeze o serie de obiective, în beneficiul locuitorilor. Contractul ar urma să fie încheiat între Ovidiu Portariuc, dacă va fi primar, şi locuitorii municipiului, în calitate de votanţi.
Astfel, Potariuc îşi propune crearea a minim 2500 de locuri de muncă prin atragerea de investiţii, crearea unui mediu fiscal favorabil pentru întreprinzători, crearea unui Fond de dezvoltare pentru stimularea înfiinţării de noi locuri de muncă, sprijinirea micilor întreprinzători pentru dezvoltarea de noi afaceri în Botoşani, precum şi prin atragerea de finduri europene pentru crearea de unităţi de producţie.
Un alt obiectiv este construcţia unui număr de 1.044 de locuinţe ieftine pentru tineri, realizate în parteneriat public-privat. Combaterea corupţiei în administraţia locală prin reînfiinţarea Corpului de Control al Primăriei, reabilitarea străzilor din municipiul Botoşani-cu prioritate arterele periferice, termoizolarea blocurilor de locuinţe, precum şi organizarea Consiliului Local al Pensionarilor din Botoşani, respectiv Consiliul Local al Tinerilor din Botoşani sunt alte obiective ale candidatului USL la Primăria Botoşani.
"Este un contract prin care mă angajez la anumite lucruri, câştigând mandatul de primar. La nerealizarea acestor lucruri, cetăţenii vor avea posibilitatea sancţionării, respectiv primarul îşi poate pierde mandatul la cererea a 10% din cetăţeni, care au semnat acest contract şi care s-au prezentat la vot. Este şi un angajament juridic", a spus Portariuc.
Acesta a adăugat că în zilele următoare va face cunoscut cetăţenilor acest angajament şi că echipa USL urmează să identifice locaţiile unde ar putea fi ridicate locuinţele promise.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia