Bătaie între preot şi dascăl, în faţa altarului

9 mai 2012

turla bisericiiSituaţie strigătoare la ceruri într-o biserică dintr-o localitate din judeţul Botoşani. Preotul paroh l-a lovit cu palma şi cu pumnul pe dascăl, chiar în faţa altarului. Totul s-a întâmplat duminică, la finalul slujbei religioase care  avut loc în Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din localitatea Dobârceni.

Preotul Ionuţ Iliescu l-a lovit dascălul Constantin Nechifor, după ce acesta din urmă a anunţat că pleacă în concediu, după ce a cerut socoteală cu privire la modul de cheltuire a unor sume de bani şi după ce a anunţat că va pleca acasă cu staţia audio, care îi aparţine.

"Imediat după slujbă, au fost ceva pomeniri. Am înţeles că Nechifor vrea să îşi ia concediu şi a zis că, dacă pleacă, ia şi staţia. Atunci, preotul a luat microfonul şi a plecat în altar. Din altar a venit înapoi şi a izbucnit conflictul şi l-ar fi lovit", a declarat unul dintre săteni.

Imediat după ce a fost lovit, dascălul a sesizat Protopopiatul Săveni, de care aparţine biserica din Dobârceni, şi, în acelaşi timp, a făcut o plângere la Secţia Poliţiei Rurale din Ştefăneşti.

"Există într-adevăr o sesizare la Secţia de Poliţie Rurală Ştefăneşti în acest caz. În cadrul anchetei umează să fie audiat şi preotul", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei, Daniela Gheorghiescu.

De altfel, scandalul între preotul NIliescu şi dascălul Nechifor nu este primul. În urmă cu exact doi ani, preotul l-a bătut şi umilit pe dascăl în acelaşi mod. Atunci, preotul a primit o amendă penală de 450 de lei.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia